Vizualizare video a liliecilor


vizualizare video a liliecilor blefarită din cauza vederii slabe

Play O colonie cu circa de exemplare din două specii de lilieci protejate în România - liliacul mare cu potcoavă şi liliacul cărămiziu - a fost descoperită recent într-o bisericuţă de lemn din localitatea Zalnoc, judeţul Sălaj, cu ocazia unor lucrări de restaurare a acoperişului lăcaşului de cult monument istoric.

Cred că am scos trei saci de vizualizare video a liliecilor de acolo, dar la momentul respectiv nu am dat prea mare importanţă acestui fapt, mai ales că nu am văzut decât unul sau doi lilieci zburând prin biserică. Duminică, am revenit la bisericuţă după o perioadă de pauză şi am văzut, agăţaţi de boltă, mai mulţi lilieci.

cât este testul meu de vedere

Pentru că ne-am gândit că localnicii nu vor fi de acord cu liliecii în biserică, am luat legătura cu Centrul pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, ca să vedem ce e de făcut", a declarat joi, pentru AGERPRES, Bogdan Ilieş, unul din cei care se ocupă cu proiectul de restaurare a monumentului istoric din Zalnoc. Potrivit acestuia, joi, a venit la Zalnoc Bucs Szilard-Lehel, preşedintele consiliului director al Centrului pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, care i-a precizat faptul că e vorba de circa de lilieci din speciile mare cu potcoavă şi cărămiziu, ambele protejate pe teritoriul României.

vizualizare video a liliecilor cum să refaci ochii miopiei

De asemenea, vom sigila cu plasă locurile prin care ar putea intra în lăcaşul de cult, dar le lăsăm la dispoziţie podul. E posibil ca şi până acum să fi stat în pod, dar i-am deranjat cu lucrările şi s-au mutat în biserică", a explicat Bogdan Ilieş.

Conform Centrului pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, liliecii din România formează una dintre cele mai importante populaţii din Europa, atât datorită atelier de viziune mare de specii de la noi din ţară, cât şi mărimii coloniilor. Pe teritoriul ţării noastre au fost identificate până în momentul de faţă 32 de specii de lilieci.

vizualizare video a liliecilor metode de vedere geyz

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare.

viziune slabă minus 6