Conștiința viziunii


Este deci necesar să descifrăm mai întîi sensul conceptului de reflectare, să urmărim momentele mai importante ale dezvoltării capacităţii de reflectare a materiei, în vederea desprinderii mecanismului genezei şi specificului conştiinţei — formă superioară de reflectare, proprie omului.

Categoria de reflectare După cum am mai văzut, materia este structurată şi organizată în sisteme şi structuri tot mai complexe ; acestea se găsesc într-o permanentă interacţiune, care generează mişcarea şi dezvoltarea. Pe bună dreptate, ştiinţa modernă acordă tot mai multă atenţie interacţiunii fenomenelor, iar filozofia explică o serie de probleme conștiința viziunii ontologiei şi gnoseologiei pornind de la interacţiunea universală a obiectelor şi fenomenelor.

Între altele, şi reflectarea este explicată pornind de la interacţiune, deoarece se structurează ca o formă complexă a interacţiunii universale a sistemelor. Conţinutul și natura reflectării Conștiința viziunii este un atribut fundamental al materiei, al structurilor şi sistemelor materiale aflate în interacţiune; ea constă în capacitatea acestora de a înregistra, păstra şi transmite influenţele exercitate de acţiunea altor sisteme.

Clasicii filozofiei marxiste au arătat că reflectarea este o reproducere a obiectului. În unele lucrări de psihologie, noţiunea de reproducere desemnează fenomenul de reflectare. Găsim referiri în acest sens la psihologul francez H. Ele tind să-l reproducă şi o fac conștiința viziunii întîi prin adaptarea corpului propriu, mai apoi prin simulacre şi mult scrisoare pentru deficiențe de vedere tîrziu, cu ajutorul metodelor ştiinţifice.

În literatura filozofică, reflectarea ca reproducere mai este tratată şi de către o serie de autori, cum ar fi M. Cornforth, B. Ukrainţev 6 şi alţii. În literatura filozofică din ţara noastră, reflectarea îşi găseşte o tratare oarecum asemănătoare în lucrările lui Ath. Joja 7Pavel Apostol 8 etc.

Prin urmare, putem reduce — pentru moment — conceptul de reflectare la unul mai simplu şi mai inteligibil, acela de reproducere, considerîndu-l, într-un fel, definitoriu pentru reflectare. Astfel înţeleasă, reflectarea se realizează totdeauna prin interacţiunea dintre două fenomene, două sisteme : a sistemul S1, care — în interacţiune cu un alt sistem, S2 — reproduce în sine influenţe, aspecte ale conștiința viziunii şi care se numeşte sistem reflectant; b sistemul S2, care se reflectă în S1 şi care se numeşte sistem reflectat.

Dar, în conformitate cu principiul newtonian al acţiunii şi reacţiunii — după care orice sistem ce acţionează asupra altuia întîmpină o re-acţiune din partea acestuia din urmă —, reflectarea trebuie concepută nu numai ca reproducere a influenţelor unui sistem de către altul, ci şi ca acţiune re-acţiune a acestuia asupra celui dintîi. Prin urmare, numai din considerente didactice facem distincţia între reflectant şi reflectat ; în realitate, orice sistem este — simultan — reflectant şi reflectat.

Ca şi conștiința viziunii, pe fondul căreia se conștiința viziunii realizează, reflectarea este o relaţie reciprocă între două sisteme ; dar nu este o relaţie simetrică, deoarece fiecare din cele două sisteme reflectă influenţele celuilalt într-un mod propriu. Particularităţile prin care un sistem oarecare reflectă influenţele altuia, funcţie de natura specifică a celor două sisteme, poartă numele de formă de reflectare. Recompusă din aceste elemente, reflectarea poate fi vârf pentru vedere ca o categorie filozofică care desemnează reproducerea specifică de către un sistem S1, reflectant a influenţelor altui sistem S2, reflectatca urmare a interacţiunii lor specifice şi a unei proprietăţi universale a sistemelor de a recepţiona, păstra şi transmite influenţele exercitate de alte sisteme asupra lor şi de a re-acţiona la aceste influenţe.

Definind reflectarea ca reproducere, se pune problema în ce măsură ceea ce a fost reprodus de reflectant corespunde reflectatului. Unii autori consideră că reflectarea umană — de exemplu — nu cere o precizie izomorfă, ci una izotipă, care se bazează pe corespondenţa imaginii cu obiectul în limitele unor trăsături tipice 9.

E adevărat că recunoaşterea unui obiect oarecare, a unei persoane etc.

Capitolul I.

În artă, de exemplu, redarea în imagini merge de la o asemănare mai mică sau mai mare între imagine şi obiect pînă la o exprimare conștiința viziunii, care păstrează numai una sau cîteva trăsături tipice ale obiectului. S-ar putea presupune că reflectarea, în evoluţia ei de la inferior la superior, a mers de la izomorfism către izotipism, ca o formă mai economicoasă şi mai perfecţionată. Ţinînd seama de această ipoteză, există un anumit temei să considerăm că la unele niveluri reflectarea corespunde izomorf reflectatului, iar la alte niveluri cum ar fi şi cel subiectiv reflectarea corespunde izotip reflectatului.

În procesualitatea dezvoltării ei, ţinînd seama de reflectarea prin intermediul conștiința viziunii, izotipul se completează cu izomorful, funcţionînd în unitatea lor. O analiză atentă a dezvoltării capacităţii de reflectare, a multiplelor forme şi particularităţi în care se înfăptuieşte, ne îndreptăţeşte să considerăm că reflectarea umană trebuie concepută mai degrabă ca re-producere şi nu pur şi simplu ca reproducere. Reflectare şi informaţie Informaţia este considerată ca fiind una dintre noţiunile fundamentale ale ciberneticii, în strînsă legătură cu noţiunile conștiința viziunii comandă şi control ; ea este legată de însuşi obiectul de studiu al acesteia.

Informaţia formează, de asemenea, obiectul de studiu al teoriei informaţiei din matematică. După cum se observă, Wiener are în vedere, în manieră behavioristă, tocmai semnificaţia gnoseologică a informaţiei. Desigur, noţiunea de informaţie are o sferă mult mai largă şi însuşi Wiener, în alte lucrări, o tratează ca atare.

Informaţia se prezintă atît sub formă de semnale care se transmit prin sistemul nervos al omului sau animalului, cît şi sub formă de semnale care circulă prin dispozitivele tehnice ; informaţie conţine şi molecula de ADN ca purtătoare a eredităţii etc.

Din acest punct de vedere, găsim justificată temerea exprimată de unii autori în legătură cu îngustarea sferei noţiunii de informaţie, în unele studii, doar la sensul ei gnoseologic Cu toate acestea, fără a prejudicia sensului general al noţiunii de informaţie, găsim necesară tratarea acesteia şi prin prisma semnificaţiei sale gnoseologice.

Din definiţia dată de Wiener reţinem elementul esenţial, şi anume, că informaţia desemnează un conţinut ce ne vine din exterior, de la lumea înconjurătoare. Este unanimă, de asemenea, ideea că forma în care se transmite informaţia este semnalul fizic, fiziologic, cuvînt, semn grafic etc.

  1. Если машина управлялась мысленным или словесным кодовым приказом, он, вероятно, никогда не сможет заставить ее подчиниться, и она останется сводящей с ума загадкой до конца его дней.
  2. Оба исследователя -- а теперь они смотрели на себя именно так, да так оно и было на самом деле -- лежали в собирающейся темноте, глядя на реку и размышляя над всем тем, что им довелось увидеть в течение дня.

Discuţii apar mai ales în ce priveşte natura informaţiei. Cele mai autorizate păreri converg spre ideea că, fără să fie materie sau energie 13informaţia nu poate fi ruptă de acestea.

Interpretarea consecvent materialistă a informaţiei presupune tocmai raportarea ei la materie.

Meniu de navigare

Informaţia este un rezultat, o consecinţă a legăturii şi interacţiunii universale a sistemelor materiale. Controverse se menţin şi în ce priveşte definirea semnificaţiei pe care o poartă informaţia, problemă deosebit de importantă sub raport gnoseologic. Considerarea informaţiei ca verigă de-sine-stătătoare, dar interdependentă cu celelalte, are — între altele — şi meritul de a atrage atenţia asupra necesităţii studiului semnificaţiei pe care o capătă informaţia la nivelul organismului viu.

Această interesantă problemă, depăşind sfera exclusivă a biologiei, afectează şi alte discipline, cum ar fi teoria cunoaşterii, logica, psihologia, lingvistica, semiotica etc. Atît comportarea instinctivă, la nivel animal, cît şi planul afectiv şi volitiv la nivel uman inervarea vederii o legătură directă cu semnificaţia informaţiei.

Trebuie subliniată, însă, dependenţa semnificaţiei de informaţie. Semnificaţia nu are valoare reflectorie în sine, ruptă de informaţie ; ea nu este reflectare directă. Semnificaţia este totdeauna o verigă mijlocită în lanţul reflectării, un auxiliar important al acesteia. conștiința viziunii

E un film uimitor și complex.

Procesele informative la animale comportă şi ele o anumită semnificaţie; altfel n-ar fi posibilă adaptarea la mediu a organismelor vii şi, prin urmare, nici existenţa lor.

Se impune însă precizarea că conștiința viziunii nu au conştiinţa semnificaţiilor transmise pe cale informaţională. La animale, semnificaţia nu depăşeşte cadrul pur biologic, cu referire strictă la nevoile lor vitale.

Semnificaţia obiectului potrivit naturii sale este proprie numai omului şi, prin urmare, despre ea se poate vorbi numai la nivelul conștiința viziunii specific umane de reflectare. Asupra relaţiei dintre reflectare şi informaţie nu s-a ajuns încă la un consens în momentul de faţă. În literatura de specialitate se conturează două poziţii principale, care, bineînţeles, nu exclud şi existenţa, altor variante.

Primul punct de vedere 15 consideră noţiunea de informaţie în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control, fără de care nu ar avea sens. Prin urmare, informaţia ar fi o proprietate particulară a materiei, despre care se poate vorbi numai la nivelul sistemelor dinamice complexe ; potrivit acestui punct de vedere, reflectarea şi ce este viziunea plutitoare desemnează procese diferite cu semnificaţii total deosebite.

Cealaltă poziţie 16 consideră că noţiunile de reflectare şi informaţie sînt distincte numai în ce priveşte forma de abstractizare. Informaţia este un concept al ciberneticii, iar reflectarea un concept al filozofiei. Ele însă desemnează una şi aceeaşi proprietate conștiința viziunii materiei. În această, perspectivă, informaţia este o proprietate generală a materiei, cu specificarea că obiectele din natura lipsită de viaţă sînt doar purtătoare pasive de informaţie, iar lumea vie este consumatoare de informaţie.

Prima poziţie pare mai fundamentată, iar argumentul că informaţia este o proprietate particulară a materiei, strîns legată de comandă şi control de apariţia sistemelor dinamice complexepare să fie mai întemeiat Informaţia, ca mod particular al reflectării, este o noţiune ce formează obiectul de studiu al teoriei informaţiei şi ciberneticii.

Dar, întrucît comportarea autoreglată este caracteristică sistemelor proprii mai multor niveluri de organizare a materiei în orice caz în sistemele conștiința viziunii şi socialeprecum şi în sistemele logice şi tehnice, informaţia apare ca o modalitate de reflectare cu un grad apreciabil de generalitate, fapt pentru care filozofia este interesată în abordarea ei.

Ca interacţiune între semnificant şi semnificat, realizată prin intermediul unui semnal — purtător de semnificaţie de la emiţător la receptor semnalul avînd cel mai adesea o natură energetică şi un temei substanţial —, informaţia reprezintă principala modalitate de alimentare a mecanismelor cu autoreglare.

Fără un permanent flux informaţional nu se poate stabili un raport de conexiune inversă. La nivel logico-lingvistic, informaţia întemeiază şi mijloceşte comunicarea, transmiterea unui stoc semnificativ. Prelucrarea acestui stoc de informaţii semnificatoare constituie premisa declanşării mecanismului de reacţie, de răspuns adecvat al există o vedere 16 la semnalele pe care le recepţionează din mediul exterior.

Conştiinţa creştină şi binele din perspectiva persoanei

Odată cu aceasta se realizează un proces de reflectare, de reproducere de către reflectant a acţiunilor reflectatului şi, totodată, de producere conștiința viziunii către reflectant a unor acţiuni modificatoare asupra reflectatului. Într-o asemenea interpretare, în sistemele complexe, informaţia poate fi considerată ca un suport al reflectării şi avînd o valoare reflectorie, iar reflectarea, conștiința viziunii nivelul aceluiaşi tip de sisteme, poate fi definită ca un proces informaţional.

Formele principale ale reflectării. Preistoria conştiinţei În opoziţie cu interpretările hilozoiste, care tind să însufleţească întreaga natură, ştergînd în acest fel orice diferenţă între conştient şi neconştient, filozofia marxistă consideră că ar fi o greşeală tot atît de mare să se tragă un zid de netrecut între materie şi conştiinţă, care să le separe în mod absolut.

  • VI. Reflectare şi conştiinţă ; structura şi dinamica conştiinţei sociale
  • Tabelul viziunii 3
  • Aproape de norma de acuitate vizuală

Materialismul dialectic, bazîndu-se pe datele ştiinţelor particulare, promovează ipoteza emisă încă de Diderot, susţinută de o serie de naturalişti Haeckel, Morgancă întreaga materie posedă o proprietate asemănătoare senzaţiei şi conştiinţei, şi anume reflectarea Pornind de la această premisă, filozofia marxistă pune în evidenţă faptul că între reflectarea neconştientă şi reflectarea conştientă, există o legătură genetică, conștiința viziunii rezultînd din prima, printr-un îndelungat proces de dezvoltare, care constituie, de fapt, preistoria naturală şi socială a intelectului uman Dezvoltarea funcţiei de reflectare se concretizează în apariţia unei diversităţi de forme de manifestare, expresie a dinamicii conștiința viziunii mai sus enumeraţi ; ea începe prin a se înfăptui iniţial 1 într-o formă obiectuală la nivelul structurilor fizice şi biologicetrecînd apoi prin.

Această schemă foarte generală a formelor de reflectare se realizează într-un îndelungat proces de evoluţie, parcurgîndu-se niveluri calitative specifice în cele trei mari domenii ale existenţei conștiința viziunii natura lipsită de viaţă, natura vie, societatea umană cu menţiunea că forma obiectuală este comună primelor două domenii ale existenţei, iar celelalte două forme de reflectare sînt specifice şi se structurează în istoria, ultimului domeniu — societatea umană.

Niveluri ale reflectării în natură ; specificul reflectării în natura vie Forma elementară a reflectării se realizează conștiința viziunii interacţiunea lucrurilor lipsite de viaţă, la nivelul structurilor fizico-chimice, după legi specifice acestora. Relaţii contradictorii conștiința viziunii acţiune şi reacţiune mecanicăde atracţie şi respingere electrică şi magneticăde sinteză şi reducere chimică etc.

La acest nivel distingem acea capacitate reflectorie proprie întregii materii, şi anume proprietatea sistemelor de a înregistra, păstra şi transmite influenţele din exterior şi de a re-acţiona la ele.

conștiința viziunii

Folosindu-se proprietăţile reflectorii ale structurilor fizice şi chimice, au fost create dispozitivele de memorare a maşinilor cibernetice actuale. Pe baza unui îndelungat proces de transformări fizice şi chimice şi în funcţie de mecanismul de structurare a diferitelor niveluri de organizare a materiei, s-au instituit o succesiune de stadii principiale în evoluţia funcţiei de reflectare.

În cadrul acestui proces, un moment important, specific naturii neînsufleţite, îl constituie trecerea materiei de la anorganic la organic.

Diversificarea incomparabil mai mare a substanţelor organice în raport cu cele anorganice, faptul că substanţele organice reacţionează lent şi progresiv, că se produc la temperaturi relativ joase, că sînt solubile în apă şi insolubile în solvenţi organici au creat condiţii favorabile unei uriaşe complicări structurale a materiei, pe baza căreia s-au format substanţele proteice şi acizii nucleici.

Iar acestea constituie, după cum se ştie, substratul material al apariţiei vieţii. Încă Engels sublinia că viaţa e modul de existenţă a corpurilor albuminoide proteinele. Substanţele proteice predomină în compoziţia materiei vii şi joacă un rol fundamental în procesul de metabolism, conștiința viziunii proprietatea de autoînnoire.

După cum se ştie, materia vie, cu mici excepţii, se organizează în celule.

conștiința viziunii medicamentele pentru ochi îmbunătățesc vederea

Celula este unitatea morfologică fundamentală pentru lumea vie. Celulele se integrează în sisteme mai complexe, ajungîndu-se pînă la organisme. Trecerea de la natura neînsufleţită la natura vie constituie un moment de cotitură atît în dezvoltarea materiei, cît şi a facultăţii ei de reflectare.

Reflectarea la nivelul biologic se realizează iniţial în forma excitabilităţii, ca modalitate de reflectare comună la plante şi la organismele monocelulare. Ca formă de reflectare, ea se realizează după legile biofizicii şi biochimiei, calitativ diferite de legile fizice şi chimice anterioare.

conștiința viziunii

Aici se petrece o dedublare dialectică ce delimitează relativ reflectantul de reflectat. Reflectantul devine organism, iar reflectatul mediu. Interacţiunea dintre organism şi mediu se manifestă dialectic, ca unitate şi opoziţie a contrariilor. Organismul, pentru a supravieţui, trebuie să reflecte adecvat condiţiile mediului şi să se adapteze la ele.

La nivelul excitabilităţii, organismul reproduce reflectatul mediul fără să aibă mecanisme de reflectare specializate. La plante şi la organismele animale inferioare, excitabilitatea se perfecţionează mai ales la plante în forma tropismelor, ca reacţii conștiința viziunii, oarecum specializate, faţă de diferite condiţii ale mediului chimiotropisme, fototropisme, geotropisme etc. Interacţiunea plantelor cu mediul păstrează un caracter relativ constant, mai ales datorită faptului că ele sînt fixate într-un mediu care rămîne relativ acelaşi perioade mari de timp.

Din această cauză, ele nu vor progresa din punctul de vedere al reflectării conștiința viziunii de tropisme, constituind oarecum o direcţie înfundată în ceea ce priveşte dezvoltarea reflectării. Progresul reflectării spre forme superioare se realizează pornind nu de la plante, ci de la animale, care angajează interacţiuni foarte variate. Datorită mobilităţii lor, animalele sînt puse să trăiască în condiţiuni de mediu dintre cele mai neobişnuite.

Obligate să se adapteze la ele, în interacţiunea permanentă cu acestea, îşi creează mecanisme reflectorii din ce în ce mai specializate. Pornind de la animale, ca direcţie progresivă de evoluţie, se ajunge la un alt stadiu în dezvoltarea reflectării, şi anume, la sensibilitate de la sensus — simţuri, organe de simţ. Apariţia acestui stadiu e legată de geneza neuronului care conștiința viziunii la celenterateca element integrativ la nivelul organismului, şi de geneza simţurilor, ca organe reflectorii specializate.

conștiința viziunii de ce viziunea se înrăutățește

Dezvoltarea reflectării de aici înainte este dependentă de perfecţionarea şi specializarea organelor de simţ, de cooperarea lor, de organizarea celulelor nervoase în sisteme integrale din ce în ce mai complexe, pînă la sistemul nervos central — ca sistem integral deosebit de complex, care include şi creierul uman ca organ al conştiinţei.

Reflectarea la acest nivel capătă atribute cu totul noi, pe care nu le-a avut pe treptele anterioare. Astfel, se ajunge la o nouă formă de reflectare, anume la senzaţie. Din cercetările de psihologie evolutivă, rezultă că reflectarea se înfăptuieşte mai întîi prin organe de simţ izolate unele de altele, care nu cooperează între ele.

Ele nu posedă capacitatea integrării senzaţiilor în sisteme care să reflecte obiectul în întregime, trăind într-o lume a mirosurilor, petelor de culoare, sunetelor etc.

O etapă superioară, legată de o oarecare cooperare şi specializare a organelor de simţ, de complicarea sistemului nervos şi apariţia unor formaţiuni nervoase capabile să realizeze o anumită sinteză, fie conștiința viziunii şi dintre cele mai elementare, generează o nouă formă de reflectare — percepţia.

Specificatiile Produsului

La acest nivel, senzaţiile sînt reunite în complexe, rezultînd astfel o reflectare sintetică a obiectului, cu însuşirile sale. Nu este însă vorba de o reflectare a obiectului în raport cu natura lui, ci de o reflectare în raport cu valoarea sa biologică faţă de organismul respectiv. Reflectarea se realizează aici prin organe specializate în reproducerea anumitor proprietăţi ale obiectelor, fiecare organ reproducînd adecvat anumite trăsături distincte în raport cu structura şi funcţiile sale.

Ţinînd seama de faptul că la acest nivel apar organe de recepţia specializate simţurileorgane de transmisie cordoanele nervoaseorgane de comandă şi control formaţiunile nervoase centraleiar informaţia e legată de comandă şi control, fără de care n-ar avea sens după cum apreciază Ukrainţevtrebuie să admitem că la acest nivel apare un nou sistem informaţional, calitativ superior, de tip nervos, care-şi subordonează, probabil, sistemul informaţional de tip chimic.

Organismele recepţionează informaţia, o transformă în influx nervos, pe care-l transmit prin cordoanele nervoase, îl prelucrează şi îşi autoreglează comportamentul în raport de semnificaţia biologică conștiința viziunii informaţiei.

Există temei să considerăm că la acest nivel de evoluţie filogenetică putem vorbi de o reflectare informaţională cu valoare cvasi cognitivă. Pe baza organelor de simţ şi a sistemului nervos, animalele conștiința viziunii o semnalizare destul de complexă nu numai că recepţionează, dar conștiința viziunii emit semnalecare, pe anumite trepte de evoluţie, atinge forme destul de perfecţionate. La acest nivel începe istoria primului sistem de semnalizare, care va constitui suportul pentru cel de-al doilea sistem de semnalizare, apărut mai tîrziu în condiţii cu totul noi, la om.

Ţinînd seama de această activitate complexă reflectorie-informaţională de tip nervos, de semnalizare şi mai ales comportamentală, la acest nivel credem că se poate vorbi de începutul unei activităţi psihice care şi ea va evolua spre forme mai perfecţionate în raport cu dezvoltarea organismelor.

conștiința viziunii probleme de vedere ca procent

Una dintre aceste forme o constituie gîndirea pre-logică ; ea este pregătită de progresul permanent în planul organelor senzoriale care cunosc un proces de complicare anatomică, de specializare funcţională şi de cooperare între ele, cît şi în planul organelor centrale de prelucrare a informaţiei.

Sistemul nervos cunoaşte o evoluţie ce parcurge o serie de etape : 1 sistemul nervos rudimentar de tipul unei reţele nervoase la conștiința viziunii ; 2 sistemul nervos ganglionar, la nivelul căruia începe fenomenul de centralizare, prin apariţia unor ganglioni centrali viermi ; 3 sistemul nervos scalariform în formă de scarăformat din două cordoane nervoase laterale, mai bine dezvoltate în partea anterioară, legate între ele prin reţele transversale insecte ; 4 sistemul nervos central, cu conștiința viziunii bine dezvoltate în partea anterioară şi o reţea nervoasă ce străbate organismul de la partea urmăriți testul vederii la partea posterioară măduva spinăriieu nenumărate ramificaţii transversale la vertebratele superioare.

Interacţiunea dintre organism şi mediu devine mai complexă, generînd apariţia unor noi structuri. Apar emisferele cerebrale, iar la reptile îşi face apariţia o nouă formaţiune, cea mai nouă filogenetic şi cea mai complexă structural şi funcţional — scoarţa cerebrală care, la mamifere, capătă o dezvoltare deosebită. Are loc o corticalizare treptată a funcţiilor organismului şi simţurilor.

Apar şi se complică numeroase formaţiuni subcorticale cu cele mai variate funcţii. Alături de reflexele necondiţionate, apar şi se perfecţionează reflexele condiţionate după cum apreciază I.

Мы сделали свое дело -- для хорошего ли, для дурного ли, и с этим --. Когда вы, Джизирак, были созданы, в вас был вложен страх перед внешним миром и то чувство настоятельной необходимости оставаться в пределах города, которое вместе с вами разделяют все граждане Диаспара. Теперь вы знаете, что страх этот ни на чем не основан, что он был навязан вам искусственно.

Toate aceste mecanisme anatomo-funcţionale creează posibilitatea apariţiei la unele animale superioare maimuţele etc. Dacă gîndirea la nivelul cel mai elementar se caracterizează prin posibilitatea de a surprinde anumite relaţii dintre obiecte şi fenomene, cercetările de zoopsihologie efectuate de o serie de cercetători W. Kohler, I. Pavlov ş.

Dacă putem vorbi de o gîndire pre-logică, ea trebuie admisă numai în sfera zoologică a animalelor superioare şi nicidecum în cea antropologică a omuluiaşa cum procedează uneori, neîntemeiat, unii cercetători Levy-Bruhl, C.

Blondei etc. La acest nivel, animalul reproduce relaţii dintre obiectele care-i cad în sfera perceptivă şi a motricității sale. Gîndirea situativ-concretă este un fel de gîndire senzo-motorie, constituind o formă de trecere spre o etapă mai perfecţionată.