Câmpul vizual și percepția luminii. De vorba online – Maria Nanu


Orice inflexiune a formei e dublată de o modificare a culorii — afirmă, pe bună dreptate, pictorii Gleizes şi Metzinger — orice modificare a culorii dă naştere unei forme. Există tente care refuză să îmbrace anumite linii; există suprafeţe care nu pot suporta anumite culorii, le respinge şi le îndepărtează sau se prăbuşesc sub ele ca sub o povară grea.

Formelor simple li se potrivesc culorile fundamentale ale spectrului, formelor fragmentate le convin jocurile sclipitoare. Sistemul optic datorită căruia se formează imaginile pe retină este constituit esenţialmente din trei elemente transparente, aşezate înaintea retinei: câmpul vizual și percepția luminii, umoarea apoasă şi cristalinul.

Ele au capacitatea de a reflecta razele luminoase care trec pe rând, prin cornee şi umoarea — medii cu indice de refragibilitate relativ mic 1,33 — ajungând la cristalin. Aceasta are o constituţie neobişnuită de care depinde o mare parte din mecanismul percepţiilor cromatice.

Ochiul uman

Mai întâi din pricină că, deşi acţionează optic ca o lentilă refragibilă, nu este rigid. Iar în al doilea rând, deoarece este mai dur în interior decât în straturi superficiale, deosebire ce există şi între centrul şi părţile sale laterale. Ceea ce face să aibă în centru un indice mai mare de refracţie aprox. O altă calitate specifică cristalinuluice decurge din construcţia sa, priveşte importantul fenomen al acomodării ochiului faţă de toate caracteristicile obiectului privit  şi mai ales faţă de distanţă.

Ochiul neputând funcţiona ca un ochean — care-şi schimbă intervalele din lentile pentru diferite distanţe — iar poziţia cristalinului şi a retinei fiind fixe, cristalinul e cel care îşi câmpul vizual și percepția luminii curbura.

Tot ce trebuie să știți despre anatomia, structura și funcțiile ochiului

Ceea ce prezintă mari avantaje, dar şi dezavantaje. Sistemul format de cristalin şi retină este în legătură cu centrul vederii din creier prin linia nervilor.

Acestea sunt împărțite în căile anterioare și posterioare. Calea vizuală anterioară se referă la structuri implicate în vederea anterioară nucleului geniculat lateral. Calea vizuală posterioară se referă la structuri după acest punct.

Cristalinul proiectează pe câmpul vizual și percepția luminii imaginea răsturnată micşorată a obiectului, în condiţii diferite de luminozitate. De aceea irisul, aşezat dinaintea cristalinului, funcţionează independent, ca diafragma unui aparat de fotografiat, reglând diametrul pupilei după cum lumina este mai slabă sau mai tare. Mişcările irisului, menite să apere ochiul de acţiunea prea puternică a luminii, au însă şi unele consecinţe negative.

Aşa de pildă, la o lumină slabă, pupila mărindu-se foarte mult, acomodarea ochiului nu se mai face perfect deoarece se dezvăluie mult din regiunile periferice ale cristalinului, unde vederea nu e aşa de bună ca în centru, dar care acţionează concomitent cu centrul, mai bombat. Acomodarea ochiului devine mai anevoioasă şi cu atât mai defectuoasă cu cât, în efortul său de a preciza imaginea, cristalinului se bombează mai mult.

care are nevoie de o vedere bună exerciții pentru restabilirea viziunii exerciții de bates

Felul cum se acomodează ochiul la diferite filtre cromatice depinde şi de capacitatea de refractare a corneei, a umoarei apoase şi a cristalinului. Ochiul funcţionează ca o prismă de cristal sau ca un instrument optic cu lentile, ce deviază mai puţin razele roşii: motiv pentru care imaginea regiunilor roşii ale unui obiect se formează în alte condiţii decât cele ale regiunile violete.

culoare in entitati multimedia

Acest travaliu al muşchilor se face fără să avem conştiinţa efortului. Dar dacă deosebirea dintre două culori vecine e prea mare, vom simţi foarte repede o oboseală ce poate deveni insuportabilă. Când lumina e mult prea tare, decolorarea e mai rapidă decât refacerea purpurei şi ochiului pierde din sensibilitate, ajungând până la orbire.

Dimpotrivă, dacă lumina se micşorează, scade atât intensitatea coloristică, cât şi luminozitatea, până se produce întunericul, în care nu se mai percepe, practic nimic. Dar scăderea luminii aduce şi o răcire treptată a culorilor: roşul şi portocaliu mergând spre carmin, purpuriu şi Magenta, iar galbenul şi verdele, spre albastru verzui.

3. FORMELE PERCEPŢIEI CULORILOR, SPECIFICĂ ÎN REGLAREA ACTIVITĂŢII PSIHOFIZIOLOGICE

În vreme ce albastrul, conform fenomenului Purkinje, devine mai luminos. Dar, procesul cel mai complex însă puţin cunoscut şi, mai ales, fascinant câmpul vizual și percepția luminii mecanismul percepţiei culorilor începe prin retină. Aşezată ca un înveliş al fundului ochiului pe o suprafaţă de 2,5 cm pătraţi, fiind de fapt o dezvoltare a nervului optic, retina are trei straturi de celule.

Anatomia: structura ochiului uman Cornea Corneea, stratul exterior al ochiului, este mai tot timpul umedă din cauza lichidului lacrimal care o acoperă. Este încorporată în scleră partea alba a ochiuluiși împreună formează ceea ce experții numesc tunica externa bulbi.

Din interior spre exterior, apar mai întâi celulele bipolare şi cele mai din faţă, celulele vizuale. În mod clasic, se consideră că acestea din urmă ar fi doar de două feluri: unele în forma de bastonaşe, aşezate în extremele laterale ale ochiului, celule ce ar recepţiona şi retransmite, cu deosebire, valorile acromatice de clar-obscur, pentru care sunt socotite specifice vederii nocturne viziune scotopică ; iar celelalte, în formă de conuri, specializate pentru percepţia culorilor, servind cu  deosebire vederii diurne viziune fotopicăgrupate în centrul ochiului, în aşa-numita fovee centrală, socotită zona celei mai clare vederi.

Unii cercetători contemporani arată că celulele vizuale nu sunt atât de radical deosebite, că între bastonaşe şi conuri ar mai exista tot felul de alte forme intermediare, precum şi că ambele tipuri de celule recepţionează şi culori şi valori de  clar-obscur, ce e drept în proporţii diferite.

Astfel, în centru retinei, unde sunt masate conurile, fiecare celulă este legată de câte o singură fibră nervoasă. Aici viziunea este excelentă. Mergând spre periferia retinei însă, unde abundă bastonaşele, legăturile se grupează ajungând până la de celule la o fibră nervoasă.

Ceea ce face ca vederea periferică să fie mediocră.

O noua Perspectiva asupra Planetei Pământ FLAT EARTH DOCUMENTARY 2018 The real name of the world

În sfârşit, pentru că imaginile se formează pe toată retina, câmpul vizual este foarte mare. Se consideră că, privind drept înainte, omul  poate cuprinde o imagine cu o deschidere orizontală de până la de grade. Dar percepţia culorilor propriu-zisă depinde în foarte mare măsură de faptul că celulele în formă de con sunt diferenţiate între ele.

Conform teoriei tricromatice emisă de Thomas Young, conurile sunt de trei tipuri: unele sensibile la albastru sau la albastru indigoaltele la verde sau verde-gălbui şi altele la roşu. Sinteza celor trei tipuri de celule face ca ochiul să poată percepe uşor toate culorile şi un foarte mare la număr prin cele vreo de fibre ale nervului optic; admiţând chiar că fiecare dintre ele ar putea recepţiona distinct  un anume mesaj colorat din infinitatea celor posibile.

Se pare că Young a ajuns la ipoteza tricromiei, tocmai plecând de la această judecată. Procesul de transportare a luminii captate de celule receptoare ale retinei într-un flux nervos specific este, fireşte, cu mult mai complet decât îl putem descrie.

El include acţiuni fotochimice, studiate şi prezentate mai întâi de A. Wald, în Rapiditatea şi gradul de descompunere depinde de intensitatea şi durata de acţiune a luminii, între ele există un raport direct proporţional.

Excitaţia, care ia naştere în urma procesului fotochimic, este transmisă de la câmpul vizual și percepția luminii fotosensibile la straturile celulelor neuronale de la nivelul retinei; aceasta realizează o primă operaţie de modulare şi codificare. Potrivit unei ipoteze a lui R. Granit, prin conectarea diferenţială a straturilor neuronale cu cel fotosensibil, se formează trei sisteme de recepţie: 1.

Sistemul receptor de undă lungă, care include modulatori speciali pentru portocaliu şi galben; 2. Sistemul receptor de undă mijlocie, în care intră trei modulatori ai verdelui; 3. Sistemul receptor de undă scurtă, care include modulatori pentru indigo şi albastru.

Cu toate că azi s-a ajuns să se obţină, experimental, mereu mai multe date ce confirmă şi dezvoltă teoria tricromatică, procesul percepţiei culorilor este pe departe de a fi fost pe deplin lămurit. O altă însuşire generală ce decurge din acest proces complex este şi capacitatea de integrare a văzului omenesc. Câmpul vizual și percepția luminii privim pe un ecran o lumină portocalie şi pe celălalt  suprapunerea unei lumini roşii pe una galbenă, vom vedea aceeaşi culoare.

1. ANALIZATORUL VIZUAL ŞI PROCESELE SENZORIALE,

Se trece, de regulă, de la albastru la verde şi de la verde la galben, precum şi de la galben la roşu fără o tranziţie galbenă. Din punct de vedere psihologic fenomenul este intermediar. Ceea ce ne permite să presupunem că există în centrele corticale o recepţie a galbenului autentic.

Viziunea culorilor suferă în general o îngălbenire — în mai mare sau mai mică măsură — fapt ce se mai explică şi prin aceea că însuşi cristalinului omenesc este galben, acţionând ca un filtru ce micşorează intensitatea radiaţiilor albastre ale spectrului. Fenomenul se accentuează cu vârsta, cristalinul îngălbenindu-se din ce in ce mai mult, iar indivizii văzând mai defectuos violeturile şi având o sensibilitate mai redusă la diferenţierea nuanţelor.

Dominantă, în anumite condiţiieste şi acţiunea exercitată de roşu. Dacă radiaţiile solare izbesc ochiul direct sau printr-o reflectare puternică, se creează o senzaţie pregnantă de roşu.

câmpul vizual și percepția luminii cărți pentru îmbunătățirea vederii

Aşa, când citim în plin soare, literele negre ne par la un moment dat roşii, iar hârtia, prin contrast, verzuie. O mare influenţă asupra modului cum se percep culorile o exercită şi fenomenele acomodării ochiului.

Unele din ele au mai fost menţionate: ca de exemplu, acomodarea cromatică de la o culoare tranşantă la alta, variaţia de sensibilitate dintre gama roşurilor şi cea a violeturilor, acomodarea şi deosebirile de percepţie în condiţii de luminat slab sau puternic, ş.

Situaţiile la care ochiul este obligat să, se acomodeze fiind însă mult mai diverse tot atât de diferite sunt şi modificările pe care le suferă percepţia culorilor.

De vorba online – Maria Nanu

Printre ele se numără şi oboseala ochilor care, deşi în majoritatea cazurilor nu este resimţită conştient aduce schimbări notabile în procesul perceptiv. Datorită ostenelii şi nevoii ochiului de acomodare, percepţia suferă, după un anumit timp, variaţii calitative însemnate. Astfel, intrând într-un spaţiu cu lumină galbenă pură lămpi cu vapori de sodiusesizăm tonul luminii precum şi faptul că multe culori obişnuite şi-au schimbat înfăţişarea.

După un timp, când ochii s-au obişnuit în mediu obosind, lumina ni se va părea albă, iar obiectele normal colorate. Privind însă imediat o fotografie câmpul vizual și percepția luminii culori făcută în acelaşi loc, vom constata cu uimire raporturile cromatice sunt cu totul altele: de fapt, cele pe care le-am surprins în primele clipe, când ochii nu osteniseră încă.

Dar, percepţia culorilor este puternic influenţată chiar de culori, în sine. Modificări însemnate de percepţie cromatică se datoresc şi acomodării ochiului la distanţă, mai ales în funcţie şi de contraste; fenomene ce explică, între altele, şi amestecul optic de culori. Arnheim arată că în general vederea ne e doar într-un anume context perceptiv.

Principiu ce se completează la rândul său, printr-altul, ce rezumă toate legile pregnanţei formale: fiecare unitate formală, constituită după principiul maximei omogenităţi, tinde să accentueze propria sa omogenitate forţând condiţiile obiective ale stimulaţiilor.

Egalizarea cromatică ce se produce într-un ansamblu cromatic, văzut ca unitar, n-ar reprezenta atunci decât un caz particular al acestei legi generale a omogenităţii perceptive, care e confirmată în atâtea alte situaţii, şi care n-are nevoie pare-se, de o explicaţie specială.

Acelaşi cuvânt desemnează, de pildă, alte culori în diferite ţări, în diferite domenii de activitate pictură, ceramică, sticlă, textile, confecţii, industria grea, arhitectură etc. Michel Chevreul a creat în un cerc cromatic la baza căruia se aflau două variabile: nuanţa — reprezentând combinaţia mai câmpul vizual și percepția luminii culori tonul, amestecul nuanţei cu negru sau alb.

Chevreul urmărea să capete o multitudine de nuanţe prin crearea a 72 de trepte intermediare în şirul culorilor spectrale şi un număr şi mai mare de tonuri, amestecând fiecare nuanţă, fie cu din ce în ce mai mult alb, fie cu negru. Sistemul său prevedea un cerc mare împărţit în 72 de sectoare, tăiate apoi circular de 21 de circumferinţe concentrice. Astfel, fiecare sector este împărţit în câte 21 de casete, dintre care cea din centru forma cu toate celelalte un cerc alb; pe când la exteriorul cercului casetele formau o bandă circulară neagră.

În caseta mediană a fiecărui sector, se află nuanţa pură, fără amestec de alb sau negru. Mergând spre centru, casetele erau deschise, şi dimpotrivă deveneau treptat mai închise, prin amestec cu negru.

Chevreul obţinuse astfel de nuanţe deosebite, aplicate pe un mare disc de porţelan, pe care le-a numerotat. Cercul său cromatic a constituit un real progres, nu numai teoretic, dar şi în practica vopsitorilor şi mai ales a tapisierilor chimistul era angajatul manufacturii Gobelines Printre primele imprecizii de vocabular — deşi în mod curent nu se realizează confuzia — poate fi socotită chiar cea privind noţiunea de culoare: viziune normală latinescul color, în limbile romanice sau Farbe, în germană din cuvântul medieval Althochdeutsch Farawa: precum şi toţi termenii factorii genetici ai vederii derivă din grecescul Khroma, ca de pildă cromatică.

Accepţia lor, acoperind o vastă arie lexicală, depăşeşte cu mult sfera referinţelor la percepţia optică, la însuşirile sau la efectele culorilor propriu-zise, generalizându-se în cele mai diferite domenii ca norma de vârstă a vederii opiniile politice, apartenenţa generală a unui personaj, a unui obiect, a unui oraş sau a unei ţări, caracteristicile unui stil muzical, literar, teatral, coregrafic, ş.

Înseamnă că, într-un sens, funcţia sensibilităţii faţă de culoare este consubstanţială cu cea a sensibilităţii luminoase. De aceea, prima precizare care se impune este de a folosi termenul de culoare nu numai în raport  cu componentele registrului cromatic, ci şi cu cele ale registrului acromatic.

iradierea vederii chirurgie pentru ameliorarea astigmatismului vederii

Albul, negrul şi griul nu sunt mai puţin culori decât roşul, galbenul verdele sau albastrul. Lungimea de undă dominantă dă direct numele culorii pure: roşu, galben, albastru, verde etc.